Niculae Baticu

A fost părintele alpinismului românesc, lui datorându-i-se primul traseu de perete din România, traseul Furcile din Peretele Gălbenele. Promotor al escaladei libere, precum și al escaladei cu cât mai puține asigurări fixe, acesta a reușit deschiderea Furcilor cu doar 7 pitoane. “Valoarea unui traseu crește cu cât sunt folosite mai puține pitoane, cu cât se merge mai mult la liber”. Intransigent, și de o corectitudine desăvârșită, acesta a încercat întotdeauna să combată “minciunile alpine” ale vremii, făcându-și astfel și dușmani în mica comunitate a vremii.

A văzut lumina zilei la 25 mai 1909, în zona Vergului (Piața Muncii), București. De mic a fost pasionat de excursii în apropierea Bucureștiului. Astfel a colindat satele vecine, Pantelimon, Cernica, Brănești, uneori parcurgând și 70km într-o zi.

Primul contact cu muntele l-a avut la vârsta de 20 de ani, parcurgând traseul Drumul Schiel – Babele – Peștera – Bolboci. A continuat excursiile pe poteci marcate timp de încă 5 ani, după descoperind văile Bucegiului, prima fiind Valea Gălbenele, de care va fi legat iremediabil în anii ce vor urma. Tot în același an (1934) se înscrie în Club Alpin Român, fiind promotorul excursiilor colective cu începători.

În 1935 începe seria premierelor, printre care merită menționate Creasta Picăturii (22 septembrie), Fisura Gălbenelelor (13 octombrie) și Furcile, primul traseu de perete, la data de 20 octombrie 1935. În Furci va reveni de mai multe ori, ultima dată în 1975, la serbarea a 40 de ani de la deschidere.

În 1936 reușește să urce un alt traseu popular, Creasta Coștila-Gălbenele, alături de încă 13 persoane, care au urcat pompierește pe un odgon, “gros de vreo 30mm”.

În 1937 participă la școala de alpinism de la Valbruna (Italia), alături de Costică Conteș. De acolo, au plecat spre Dolomiți, unde au urcat un traseu de gradul V pe fața nordică (posibil o variație a traseului Fehrmann-Smith, deschis în 1909, fără pitoane), coborând pe SV, pe traseul Innerkofler (gradul IV).

În anul 1938 participă la o școală de instructori în Wilder Kaiser (Austria), alături de Dan Popescu, avându-l ca instructor pe Peter Aschenbrenner. Aici au urcat mai multe trasee printre care enumerăm: Kopftörlgrat, Kraftkamin, Führerweg, Nordkante, Westwand Dülfer, Südgrat, Ullmannvariante zum Heroldweg. Tot în 1938 organizează prima școală de tehnică modernă de alpinism din România, având 7 cursanți. Iarna parcurge creasta Făgărașului, de la Bâlea la Sâmbăta.

Începand cu ’39, participă pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, ca pilot. Este concentrat la Iași, apoi la Tecuci. În iarna ’41-’42 primește vizita alpinistului Karl Prusik. Reîncepe mersul pe munte după război, în 1946, iar la 21 iulie reușește alături de Emilian Cristea, Gicu Nicolescu și Sorin Tulea parcurgerea celor Trei Surplombe, din a 3-a intrare în perete. Tot în ’46, pe 4 august, reușește ultima sa premieră, alături de Emilian Cristea, Fisura Pintenului din Peretele Văii Albe, din 2 intrări.

Între anii 1948 și 1964 este închis pentru delict de opinie. Mai întâi 2 ani la Jilava, apoi a fost transferat la Aiud, iar din 1950 la Baia Sprie. Au vrut să îl recruteze ca turnător pentru Securitate, însă acesta a refuzat de fiecare dată. La Baia Sprie a lucrat în mină, în schimbul de noapte.

În ’64 este eliberat, iar pe 7 august revine pe munte cu o excusie la Poiana Izvoarelor. A reînceput parcurgerea văilor de abrupt, Valea Adâncă, Valea Albă, Valea Gălbenelelor. A revenit la traseele de perete, parcugând alături de Dan Vasilescu Fisura Neagră din Cheile Bicazului, alături de Walter Kargel Fisura Mult Dorită, alături de Valeria Brana Fisurile Centrale. Tot alături de Dan Vasilescu a urcat Fisura Mare din Peretele Coștilei.

În anii ’70 a continuat seria excursiilor collective pe văi, Valea Colților (cu 19 participanți), Valea Țapului (cu 25 de participanți), Valea Coștilei (cu 34 de participanți) etc. În 1975 urcă pentru ultima oară, secund, traseul Furcile alături de Dumitru Bolchi.

De la pereți, la văi și apoi la potecă, “am coborât scara”. Și azi, ca la început, continui să merg, mai încet și mai pe la poalele munților, cu aceeași dragoste ca în trecut. Așa își încheie Niculae Baticu cartea Amintirile unui alpinist, publicată în 1981. 

A încetat din viață la 20 ianuarie 1998, fiind îngropat la Cimitirul Izvorul nou (zona Dristor, București), pe aleea principală, la o “lungime de coardă” de capelă.

Cărţi publicate:

1. Niculae Baticu, Amintirile unui alpinist, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981;
2. Niculae Baticu, Radu Tiţeica, Pe crestele Carpatilor, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984;
3. Niculae Baticu, Jurnalul unui alpinist şi aviator, Editura România Pitorească, 2012.

Articole publicate:

1. Niculae Baticu, Ion Trandafir - Umărul Gălbinelelor, Buletinul CAR, anul III, nr. 3-4/1935, pag. 25-26;
2. Niculae Baticu, Ion Trandafir - Peretele Gălbinelelor, Buletinul CAR, anul III, nr.3-4/1935, pag. 29-31;
3. Niculae Baticu, Ion Şincan - La Colţul Mălinului, iarna, Buletinul CAR anul IV, nr. 1-2/1936, pag. 21-24;
4. Nicolae Dimitriu, Niculae Baticu - Itinerarii în Picătura, Buletinul CAR, anul V, nr. 1/1937, pag. 14-17;
5. Niculae Baticu, Dan Popescu - Şcoala de alpinism a CAR, Buletinul CAR, anul VII, nr. 3/1939, pag 74-80;
6. Niculae Baticu- Fisura Scoruşilor din Umărul Gălbenelelor, Buletinul CAR anul VII nr. 4/1939, pag. 103-104;
7. Niculae Baticu - De la şcoala de alpinism a CAR Piatra Craiului anul 1939, Buletinul CAR anul VIII nr. 1/1940, pag. 6-7;
8. Niculae Baticu - Societatea Carpatină "Sinaia", Muntele Buletinul CAR Anul I (serie nouă), nr. 1/1990, pag. 5-8;
9. Niculae Baticu - Ce este alpinismul?, Muntele Buletinul CAR Anul I (serie nouă) nr. 1/1990, pag. 17-18;
10. Niculae Baticu - Ce este căţărătura alpină, Muntele Buletinul CAR Anul II (serie nouă) nr. 1/1991, pag. 3-4;
11. Niculae Baticu - Clubul Alpin al Transilvaniei, Muntele Buletinul CAR Anul II (serie nouă) nr. 1/1991, pag. 17, 19;
12. Niculae Baticu - Inginerul Gheorghe - Gogu Frim,  Muntele Buletinul CAR Anul II (serie nouă), nr. 1/1991, pag. 26.