Vârful și Creasta Picăturii

Din Poiana de sub Brâu, peretele care se înalţă în faţa noastă este întretăiat de o cingătoare îngustă (Brâul Subţire), punctată din loc în loc de mici zade. Părăsind poiana, ne abatem la stânga (cum privim spre perete) de-a lungul brâului (Intrarea în brână este marcată de o asigurare fixă, un piton) şi ajungem curând în dreptul Grotei Picăturii, firidă săpată adânc în peretele ce scapă vertical în Vâlcelul Picăturii.

În această zonă brâul întrerupându-se brusc, escaladăm în dreapta şi pe o înălţime de 4 m o treaptă stâncoasă, iar după o traversare orizontală spre stânga, peste un prag îngust şi foarte expus, constituit dintr-o rocă friabilă, intrăm în Hornul cu Zade. Urmat la dreapta şi în sus, acesta conduce Ia înălţimea 

Brâului de Sus aI Picăturii, care subliniază pe la bază peretele ce se prăvăleşte vertical din vârf. Parcurgând acest brâu la dreapta (către nord), ajungem în punctul unde o treaptă verticală, de cca. 8 m înălţime, formată din conglomerate foarte sfărâmicioase, iar în partea superioară uşor surpIombantă, se prelungeşte în sus printr-un horn îngust, ce ia sfârşit sub Fereastra Picăturii, pe o prispă uşor înclinată.

De aici şi până pe Vârful Picăturii nu ne mai separă decât o serie de mici trepte, în parte înierbate, a căror escaladă este elementară.

Faţa sud-vestică a Vf. Picătura este întreruptă de două platforme până la care coborâm prin două rapeluri de câte 20 şi 15 m. Dacă faceți fouă rapeluri, pentru pentru primul utilizați pitoanele fixate în peretele din dreapta, iar pentru cel de al 2-lea, coborând un horn foarte îngust, situat în stânga platformei, spre Valea Seacă. Al 3-lea rapel, şi cel mai scurt, ia sfârşit în Strunga Marelui V. Alternativa, dacă aveți semicorzi de 60 m, este să coborâți dintr-un singur rapel din Vârful Picătura până în Strunga Marelui V.

Traseul urcă în Vârful Strungii Mari peste o serie de mici praguri. Roca fiind foarte friabilă este necesară atenție. Eventual puteți utiliza 1-2 pitoane. Din Vf. Strungii Mari coborâm faţa opusă, către vest, fie prin două rapeluri de de 20 m, fie prin coborâre liberă, urmând o serie de hornuri discontinue care conduc la baza primului turn al Albişoarelor.

De aici, ocolind pe faţa Văii Albe sau escaladând micile ţancuri eşalonate pe creastă, ajungem în Strunga Turnurilor, de unde traseul trece peste marea ruptură de pantă a Feţei Înalte constituită din conglomerate, pe alocuri foarte friabile, şi întretăiate de mici platforme înierbate.

Din Strunga Turnurilor către V-SV, Faţa Înaltă poate fi escaIadată fie pe linia ce urmează muchia dinspre Valea Seacă, fie pe un parcurs mai puţin dificil, prin dreapta, peste o serie de platforme şi mici trepte înierbate, ce urcă pe alocuri câteva pasaje accentuat înclinate şi care conduc pe terasa largă şi aproape plană, ce încinge pe la bază Faţa Hornurilor.

Fața Hornurilor este descrisă de trei hornuri:

• Hornul situat la extremitatea stângă a peretelui (spre Valea Seacă), deşi accesibil, este întrerupt de câteva obstacole dificile.
  

• Hornul central, mai puţin adânc, se pierde în zona superioară, pe o faţă foarte expusă şi cu prize nesigure, a cărei escaladă necesită utilizarea a 2-3 pitoane.
  

• Hornul din dreapta (dinspre Valea Albă), de sub care scapă Albişoara Hornuritor, este cel mai clar dintre traseele de traversare a acestei feţe. Ocolind prin stânga blocul în surplombă care barează intrarea directă în hornul din dreapta, ne orientăm după câţiva metri la dreapta şi în sus. De aici, printr-o scurtă traversare orizontală către dreapta, intrăm pe linia hornului.

Acest obstacol odată trecut, ajungem deasupra pridvor cu jnepeni, de unde, pe un hăţaş ce se orientează uşor către stânga, pătrundem în zona Albișoarei Gemenelor, între cele două vârfuri de aspecte aproape identice. De aici, urmând creasta, trecem curând printr-un culoar înierbat şi de o înclinaţie uşoară (în dreapta liniei de creastă), după care, reintrând în creastă, ajungem curând în Şaua Mare a Caraimanului, în imediata apropiere a Monumentului Eroilor.

( ! ) Din primăvara 2014, Hornul cu Zade nu mai există : "am vrut sa ajung pe vf. Picătura pe traseul Comănescu şi după ce am traversat stânga pragul de piatră către hornul cu zade am rămas mut de uimire să văd ca acesta nu mai există. 

A curs integral la vale cu tot cu zade şi stratul de pământ de sub ele. În urma lui a rămas un vâlcel spălat plin de praf. [...] care din punctul meu de vedere nu prea se poate urca. 
Am încercat totuşi să urc pe undeva prin dreapta lui, prin tot felul de bălării, jnepeni şi zade uscate.
M-am împotmolit însă la un piept de piatra de vreo 4, 5m cu o fisură pe mijloc, fără posibilitatea de a amplasa asigurări mobile.

Asigurările precare de până atunci şi expunerea m-au făcut să mă dau jos"

Pentru a ajunge în Brâul de Sus al Picăturii se urcă pe Muchia Trandafir.