Albișoara Brânei (a Brâului)

Mai putin cercetată decît vecinele sale de la răsărit – poate datorită depărtării de Poiana La Verdeaţă, poate întrucît duce în "bulevardul" turistic din Şaua Mare şi nu în aeriana Creastă a Picăturii.

În amonte de punctul unde Valea Albă primeşte firul comun Gemenelor-Crucii, malul dinspre Caraiman al văii se transformă într-un perete stîncos, de pînă la 40 m înălţime. Acest flanc este punctat după circa 250 m de o succesiune de lespezi puternic înclinate, care marchează confluenţa cu Albişoara Brîului. În firul acesteia se poate intra printr-o padină aflată deasupra peretelui stîncos (unde săltăm din timp, prin stînga) sau pe o rampă aflată la imediat la nord de confluenţă (însă numai cînd stratul de zăpadă al Albei depăşeşte aici o "rosătură" altminteri dificilă), iar apoi printre arbuşti. Intraţi în talvegul albişoarei, avansăm o perioadă fără probleme, o săritoare obligîndu-ne apoi să ieşim pe unul din flancuri. Atingem astfel Brîul Hornurilor. De aici, gangul îngust care urmează poate fi ocolit prin (permis fie-ne un diminutiv la diminutiv...) Albişorica, aflată imediat în dreapta. Atingem astfel brîul imediat superior, care ţine să-şi imite colegul din aval inclusiv printr-un punct nesigur la cîţiva paşi de firul Albișoarei Brîului. În amonte, cursul acesteia acuză o săritoare extrem de dificilă – aprox. 12 m, cu fereastră la capătul superior –, iar apoi o alta, înainte de a ieşi într-o deschidere a văii (pe parcursul căreia se abate în stînga un brîu iniţial atrăgător, dar fără continuare pe faţa învecinatei Albişoare a Crucii). Este locul unde talvegul devine greu de identificat, fără a incomoda însă excesiv avansul.

Sectorul poate fi evitat prin aceeaşi Albisorică, dar şi aici ocolim iniţial, prin dreapta, o săritoare. Serviabilul afluent sfîrşeşte curînd într-o muchie, dincolo de care Albişoara Răsucită (ce preia direcţia Albişoricii) cade peste o ruptură de pantă într-un vîlcel din preajmă – efectul Valea Poienii l-am putea numi, după numele unui loc asemănător din Moraru.

De la acest nivel urcăm spre stînga, căutînd o traversare spre Albişoara Brîului. Pe o bună distanţă un perete abrupt ne ţine însă departe de firul acesteia. Întîlnim finalmente un pîlc de jnepeni, din dreptul căruia o cingătoare subţire (în care pătrundem printr-un mic rapel sau abordînd bărbăteşte doi paşi expuşi – a nu se confunda cu un pasaj "scuipat" aflat pe un brîuţ imediat mai sus) conduce în firul vizat.

Din acest punct, alpinistul este tentat sa iasă la stînga (abandonînd talvegul renăscut al firului principal), spre locul bănuitei Cruci a Eroilor. Curînd părăsind şi larga copaie stîncoasă, ieşim într-o muchie, pe o prispă orizontală de unde se zăreşte vîrful monumentului. În direcţie opusă, spre nord-vest, o privelişte mai amplă decît pe albişoarele descrise anterior, spre partea superioară a Văii Albe şi găvanele Coștilei întretăiate de Brîul Mare.

De aici, pe un brîu cu jnepeni unde descoperim cu neplăcere mai multe gunoaie decît ne aşteptam, atingem firul Albişoarei Crucii, la doi paşi de Şaua Mare.