Albișoara Crucii

Pătrunderea în vale se face pe faţa cu arbuşti dintre această arteră şi Valea Albă (amintită ca posibilitate de retragere din Prispa Hornurilor), evitîndu-se astfel prelunga spălătură a văii de sub confluenţa cu Vîlcelul Cantuniari.

Evitînd încă o porţiune firul, trecem apoi în fir un pasaj îngust, după care valea se deschide, iar talvegul se lăţeşte în spălătură pe o bună distanţă. Spre capătul ei întîlnim două săritori, ultima (8-10m) cu grotă pe parcurs. Ne întîmpina nu departe o săritoare-cazan, pe care o lăsăm în dreapta, preferînd un vîlcel vecin. După ce, dintr-o neaşteptata şa, putem arunca o privire spre Albişoara Gemenelor, urcăm respectivul scoc pînă în Brîul Hornurilor.

Devine aici vizibilă porţiunea superioară a traseului, privirea fiindu-ne atrasă, între altele, de afluentul înclinat ce coboară aici din dreapta. Continuînd ascensiunea, ne întîmpină curînd locuri mai strîmte, aparent fioroase, unde trecem însă fără probleme două săritori şi ocolim prin dreapta o a treia.

Am atins la acest nivel un brîu, care urcă în stînga – cu o scurtă denivelare în dreptul Vîlcelului Cantuniari – spre Şaua Gemenelor (legat de care, eventual, ar putea primi un nume). În dreapta, cingătoarea pătrunde curînd într-un perete intermediar expus, unde ascendent, pe prize indiscutabil precare, se poate ieşi într-o mică şa de piatră. Brîul care porneşte de aici spre Albişoara Brîului are curînd un coborîş ce reclamă prudenţă. El conduce apoi în Valea Albă.

Depăşim exact deasupra brîului o săritoare incomodă de 5m, apoi, prin escaladă exterioară, un prag. De la această înalţime, locurile îşi reduc panta şi tolerează în părţi feţe cu vegetaţie. Seria obstacolelor continuă totuşi cu un bolovan-capac (circa 8m), pe care il escaladăm prin stînga. Apoi asperitatea văii se diminuează, putînd nota doar o săritoare spălată de 7-8m.

Este locul unde în stînga porneşte un alt brîu, care trece pe la obîrşia vîlcelului de sus al Gemenelor (aici, o nostimă clepsidră scobită în stîncă) şi scoate în Creasta Picăturii.

De aici, deşi uneori oboseala face ca porţiunea rămasă să pară nesfîrşită, atingem curînd Şaua Mare a Caraimanului.