Valea Poienii

Din start, sunt necesare câteva rectificări, afectând (oarecum cu excepţia hărţii din 1928) întreaga literatură alpină. Nu există o vale a Poienii, ci două — fapt evident cui străbate dacă nu acest traseu atunci măcar extremitatea vestică Brâului Înflorit. Mai exact, firul ce coboară din marginea estică a Acului Mare coteşte brusc, imediat sub Brâul Înflorit — dincolo de o spălătură înaltă — se uneşti cu Vâlcelul Ţancurilor. În continuarea liniei din amonte ia naştere un al doilea fir (evoluând circa 75 metri în paralel cu celălalt), la început domol, dar care scapă apoi într-un gang îngust, cu două săritori extrem de dificile, debuşând în Poiana Morarului.


Valea Poienii Inferioară
Din locul unde poteca marcată trece firul Văii Morarului, o părăsim, luând-o în stânga. După câteva minute de urcuş, ieşind din pădure (Poiana II), ni se deschide privirii Dosul Morarului, la a cărui extremitate stângă identificăm panglica ascendentă a Brâului Înflorit, sfârşind în spintecătura Văii Poienii. Un alt reper al acesteia din urmă este imensul bolovan cu forme rotunjite, prins între pereţii apropiaţi ai văii.

Angajându-ne în firul acestei văi, ne întâmpină curând o primă săritoare, a cărei dificultate ne obligă la un ocol prin dreapta, printr-un horn înclinat, dar cu prize. Reveniţi în talveg, sosim la mică distanţă sub bolovanul amintit. El poate fi depăşit prin interior, printr-un spraiţ foarte deschis, sau pe faţa din stânga, ieşind cu deosebită atenţie prin exteriorul blocului de piatră. Obstacolul este fără îndoială cel mai dificil de pe întregul parcurs.

Deasupra lui, panta se domoleşte, iar firul ia sfârşit nu departe. Depăşind dâmbul înierbat de aici, traversăm în Valea Poienii Superioară, care imediat mai sus primeşte din stânga hăţaşul Brâului Înflorit.

Valea Poienii Superioară
În partea ei de jos poate fi escaladată direct pe fir (hornuri verticale, cu suficiente prize) sau pe muchia dinspre Vâlcelul Ţancurilor (care se înăspreşte însă, pe măsură ce câştigăm înălţime). O săritoare ceva mai dificilă se poate evita prin stânga, ieşindu-se nu departe, pe cingătoarea Brâului Mare.

Deasupra brâului ocolim prin stânga o săritoare, dar nu şi următoarele trei, din care două pun probleme. După o binemeritată belvedere oferită spre zonele învecinate de panglica Brâului de Mijloc, înfruntăm un nou obstacol mai delicat (8-10 metri), depăşindu-l pe o succesiune de prize din stânga. Deasupra lui se ghiceşte deja, în stânga, linia orizontală a Crestei Ascuţite, până la nivelul căreia mai trecem o săritoare cu regrupare nesigură şi suim în dreapta o faţă de iarbă cu prize bune, dar expusă.

Ajunşi la obârşia văii, în Brâul Acelor, putem alege între următoarele variante de retragere:
— Creasta Ascuţită - Valea Bujorilor ( I 1/2 — 2 ore până în poteca marcată). De aici, pe la cabana de vânătoare ori prin Poiana Coştilei, 1 1/2 ore până la Buşteni;
— Brâul Acelor (menţionăm pe desfăşurarea acestuia un pasaj în urcuş, în preajma muchiei vestice a Şiştoacei Acelor şi un altul în coborâş accentuat, imediat după ieşirea din bazinul Şiştoacei Crucii) — Valea Cerbului, o oră.