Albișoara Gemenelor

După părerea unor autori consacrați, dar și a subsemnatului, cea mai frumoasă albișoară. Nu și cea mai simplă.

Valea prezintă imediat deasupra punctului de confluență cu Valea Albă o porțiune comună cu Albișoara Crucii. Locul este punctat de o săritoare dezagreabilă, care se evită prin stînga, pe unde ocolim şi o primă ruptură dificilă a traseului. Urmează o succesiune de obstacole (amintim doar pe acela cu gîtuitura în partea finală), care se pot ocoli însă prin dreapta. Aproximativ la același nivel ni se alătură varianta prin Vîlcelul Cantuniari de care am pomenit.

Vîlcelul Cantuniari se transformă mai sus în perete, pentru ca deasupra Brîului Hornului să-și reia caracterul de vale (aici, cinci săritori interesante, de gradul I-III), pînă în Brîul Gemenelor. În amonte, firul devine o pantă puternic înclinată de iarbă, care se domolește apoi, răzbind în Creasta Picăturii.

După un tipic întîlnit şi pe Albişoara Hornurilor, valea pătrunde deasupra cotei 1850 într-un canion. Depășim aici trei săritori de 4-5 m (prima, ceva mai dificilă), pentru ca apoi să pregătim materialele pentru escalada unui obstacol a la Albișoare – horn vertical, cu capac – de circa 12 m, mai puțin redutabil însă decît pare de la distanță. Zona poate fi evitată prin stînga, inițial peste un piept stîncos şi apoi pe o brîniță suspendată. Surmontăm în continuare două rupturi de 6, respectiv, 4 m, după care trecem la dreapta într-un fir care s-a născut nu mult mai jos şi care preia ștafeta saltului spre înălțimi.

După un respiro pe Brîul Hornurilor, parcurgem un uluc strecurat pe sub perete, pînă în dreptul unei săritori aparent simple. După 2-3 m cîștigați printr-o spintecătură, trecerea peste fruntea linsă a obstacolului impune însă aici folosirea ca priză a unui piton. Efortul ne este răsplătit mai sus de o mică deschidere a văii, sub ziduri albe, dincolo de care avansăm printr-un gang puțin dificil, dar înclinat. La capătul acestuia ieșim cîțiva metri în dreapta şi prin locuri cu panta încă mare atingem Șaua Gemenelor.

* * *
Iarna, se parcurge mai des în lunile februarie-martie, când săritorile de sub Brâul Hornurilor sunt acoperite. 
Săritoarea de peste Brâul Hornurilor, care pune probleme vara, rămâne mai mereu parțial descoperită și necesită doi pioleți pentru capul de coardă. La baza ei, sub fisura largă de pe stânga săritorii, este un piton cu inel, iar 20 m mai sus, tot pe partea stângă, găsim o regrupare cu 2 pitoane legate cu cordelină. În curând dăm în hornul a cărui pas este la ieșirea în dreapta.