Vâlcelul Ţancurilor

Alpinistului necunoscător al locurilor, un dubiu îi copleșeste gândurile în timp ce saltă prin grohotișul conului de dejecție al acestei văi: va putea depăși imensul bloc paralelipipedic încastrat între pereții treimii inferioare? Va surmonta acest bolovan cu fruntea suspendată la vreo 20 de metri deasupra firului, cu o lățime reclamând realmente șpraițul lui Gulliver și cu o calotă accesibilă doar muștelor?

Cum Fortuna ajută mai întotdeauna pe îndrăzneți, cel sosit cu spectrul insuccesului (după trecerea unui pasaj nesigur) în grota impunătorului obstacol descoperă cu uimire un tunel. Mai exact o galerie de urcuş domol, spre stânga, prin care se poate strecura (inclusiv deasupra a două găuri în „podea") până deasupra blocului de piatră. Apoi, un prag aerian (scurt) îl scoate complet din aria periculoasă.

Pentru construcția poeticului fragment de mai sus, am omis că imediat după pătrunderea în zona stâncoasă a văii, se depășește (de regulă cu ajutorul unei frânghii strecurată printr-o fereastră) un bolovan deloc simplu. Apoi urmează trei săritori tăricele, dintre care a doua prezintă o lespede subțire la mijloc, cam cheală de prize deasupra.

Din înălţimi ne străjuiesc, de pe maluri diferite, Țancul Văii Poienii (stânga) şi Țancul Retezat. Întrucat strânsoarea pereților slăbește într-o oarecare măsură, apare chiar o mică padină în dreapta (accident de apreciat în asprimea cvasigenerală a regiunii), pe unde se ocolește o săritoare. Imediat mai sus, un alt obstacol se evită pe niște lespezi din stânga. Urmează două săritori gemene, ultima cu regulamentarul bolovan la ieșire.

Zona ceva mai deschisă a vâlcelului lasă în amonte loc altui canion, marcat de o lespede (aparent simplă, dar necesitând atenție în escaladă) și de un obstacol surplombat, de numai cinci metri înălțime. Sosim finalmente în grota unui bolovan — capac de dimensiuni apreciabile, ce pare să închidă definitiv calea. Cu eforturi, ajutați inclusiv prin piramidă de un secund, ne apropiem, spre stânga, de marginea calotei, unde prindem în fine un loc ceva mai sigur. Grație micilor bolovani existenți aici încropim o asigurare, putând astfel sălta deasupra celei mai dificile săritori a văii.

Suntem la jumătatea traseului. De aici până la obârşie vâlcelul are cu totul alte caracteristici, deschizându-se larg și fiind lipsit de obstacole notabile. În consecință, ochii pot studia zidurile verticale din zona Colțului Ghințurii (pe stânga cum sui, dincolo de adâncitura Văii Poienii) sau flancul Colțului Moșului, tăiat de o fisură verticală. Spre obârşie, panta firului creşte, cea mai lesnicioasă cale de urcuș dovedindu-se aici afluentul unei strungi din dreapta (Strunga Vântului cum i-au spus alpiniștii deceniului trei). Din acest loc, urmând fața opusă (dinspre Râpa Zăpezii) a șeutei, atingem în scurtă vreme Brâul Mare, loc în care am lăsat deja sub noi năbădăiosul Vâlcel al Țancurilor.