Creasta Piticului

Pornind de la Cabana Plaiul Foii pe marcajul turistic triunghi roșu spre refugiul Speranţelor, coborâm Scara de Fier şi hornul din continuarea ei până în firul văii Padina lui Călineţ. Baza de jos a hornului (1642 m alt.) a fost aleasă de înaintaşi ca reper pentru identificarea punctelor de intrare pe traseele alpine din Călineţ.

Începem urcarea pe Padina lui Călineţ şi după 20 m ajungem la confluenţa cu Hornul Adânc (afluent pe dreapta), de aici continuăm pe padina cu trecerea a 4 săritori, din care ultima mai dificilă (se poate ocoli), iar la 140 m distanţă ajungem într-o zonă cu mult grohotiş (1720 m alt.). În stânga şi mai sus (pe dreapta văii) se conturează un vâlcel larg, precedat de o săritoare înierbată, dispusă în trepte. Muchia cea mai din dreapta, ce coboara până aproape de firul Călineţului, se numeşte Creasta Coarnele Caprei. Dincolo de ramificaţia amintită, padina se îngustează din nou, formând un culoar plin cu grohotiş, întrerupt din loc în loc de mici praguri. La circa 30 m de ultima ramificaţie (170 m de la hornul de sub Scara de Fier) ajungem în dreptul unui scoc pietros, adâncit în coasta muntelui, pe malul drept al Călineţului, denumit Vâlcelul Piticului (1750 m alt.).

Creasta din dreapta se termină cu un vârf alungit, care lasă impresia unei mogâldeţe împietrite, de unde și numele traseului. Accesul la Creasta Piticului se face în lungul acestui vâlcel până aproape de punctul în care acesta îşi shimbă înclinaţia spre verticală şi se transformă într-un horn (Hornul Piticului). Din acel punct vom continua spre dreapta şi apoi în sus pentru a ieşi deasupra unor săritori, pe o brână laterală crestei, situată în prima jumătate a acesteia. Ajunşi pe brâna expusă, mai jos de nişte jnepeni şi o mica grotă, vom identifica pitonul de asigurare a echipei pentru prima lungime.