Padina lui Călineț - firul principal

Urcăm pe traseul turistic TR spre refugiul Speranţelor şi când ne apropiem de acesta cotim dreapta pe o potecă slab conturată apoi urcăm un mic prag de piatră şi ajungem la Şaua Scării de Fier, conturată adînc pe Creasta din Brîul cu Flori ce delimitează bazinul văii Padina lui Călineţ spre sud-vest.

Din strungă înaintăm în coborîre usoară o distanţă de 20 m, avînd în faţă scocul adînc al Padinei lui Călineţ (zona superioară), comoară de frumuseţi alpine ascunsă cu atîta străşnicie încingătoarea de piatra a muntelui. Dantelăria stîncilor, modelată într-o rocă de o strălucire fantastică, ne pironeşte locului fără putinţa de a întrezări înaintarea. O ruptură de pantă de circa 50 m diferenţă de nivel ne separă de albia văii. Cinci scoabe de fier, asemenea unor trepte, sînt montate cu ciment în coasta muntelui. Prin intermediul lor şi al unui lanţ prelungit reuşim să coborîm primii 25 m. Apoi întîlnim un prag domol. De pe prag putem ajunge în două feluri în firul Padinei lui Călineţ: pe potecă sau printr-un horn. Poteca, dirijată spre dreapta, începe chiar de la capătul de jos al pasajului cu lanţ; coborîrea pe horn începe după ce parcurgem pîna la capăt pragul. Hornul are circa 20 m. Baza de jos a hornului (1642 m alt.) ne va servi în continuare ca reper pentru identificarea punctelor de intrare pe traseele alpine din artera debază Padina lui Călineţ. Chiar de sub hornul ales ca reper, se desprinde către dreapta, continuîndu-se prin jnepeniş, hăţaşul iniţial al Brîului de Mijloc, cel mai sălbatic si mai căutat traseu din Piatra Craiului.

Tot din acest punct şi în lungul aceluiaşi hătaş porneşte şi traseul spre Vîlcelul Caprelor, care pe o mică distanţă are parcurs comun cu Brîul de Mijloc.

Reluînd descrierea, menţionăm pe rînd toate traseele alpine ce se succed în amonte pe versantul drept al Padinei lui Călineţ. De la ramificaţia pe traseul Brîului de Mijloc urcăm pe firul Călineţului şi, după 20 m, ajungem la confluenţa cu Hornul Adînc. Scocul hornului, foarte larg, rămîne pentru mulţi alpinişti neobservat, el terminîndu-se cu o ruptură de pantă înaltă de circa 20 m, denumită ,,Săritoarea Hornului”. Această săritoare, ocolită de obicei prin dreapta(cum urcăm), constituie obstacolul iniţial al traseului Hornului Adînc şi calea de acces pentru traseele Creasta Şoimilor, Vîlcelul Secundar al Hornului Adînc şi Creasta Prieteniei.

De la confluenţa Hornului Adînc, Călineţul înşiră pe firul văii patru săritori, dispuse la anumite distanţe. Primele trei sînt accesibile şi le depăşim prin căţărare liberă, pe cea de-a patra o ocolim, urmînd hăţaşul conturat pe malul stîng (geografic, drept în urcare) care ne readuce în firul văii ceva mai sus. Deasupra săritorii a patra şi la 10 m în amonte de buza ei (1 702 m alt.) se adînceşte în perete un horn înalt ce sfîrşeşte la înălţimea unui brîu de jnepeni. Acesta formează primul obstacol al traseului denumit Muchia Arinului.

De la intrarea pe Muchia Arinului înaintăm de-a lungul Călineţului circa 33 m (140 m distantă, socotită din dreptul Brîului de Mijloc), şi ajungem într-o zonă cu mult grohotiş (1720 m alt.). În stînga şi mai sus (pe dreapta văii) se conturează un vîlcel larg, precedat de o săritoare înierbată, dispusă în trepte. Aceasta constituie obstacolul de început pentru patru trasee alpine: Fisurile Centrale, Creasta Coarnele Caprei, Fisura Verde şi Creasta Frumoasă din Padina lui Călineţ.

Dincolo de ramificaţia amintită, valea se îngustează din nou, formînd un culoar plin cu grohotiş, întrerupt din loc în loc de mici praguri. La circa 30 m de ultima ramificaţie (170 m de la Brîul de Mijloc) ajungem în dreptul unui scoc pietros, adîncit în coasta muntelui, pe malul drept (geografic, stâng în urcare) al Călineţului, denumit Vîlcelul Piticului (1750 m alt.). Talvegul lui constituie pînă la un punct parcursul comun al traseelor Hornul Piticului şi Creasta Piticului.

Sîntem în inima masivului: pereţi înalţi,turnuri şi creste crenelate se înalţă pretutindeni, iar noi, pierduţi în imensitatea prăvălişurilor albe, înaintăm, admirînd decorul, căţărîndu-ne peste săritorile canionului spre Şaua Călineţului. Obstacolele sînt dispuse la diferite distanţe. Ele au înălţimi variind între 3 şi 25 m. Escalada lor o facem prin cătărare liberă, folosind asperitătile terenului, de regulă din rocă sănătoasă. Platformele acestora, acoperite uneori cu grohotiş, ne obligă la măsuri de siguranţă pentru participanţii aflaţi jos, care vor sta întotdeauna în locuri ferite de traiectoria pietrelor. La obstacolele mai înalte întîlnim şi mici pasaje surplombate. Pentru asigurarea celor neantrenaţi si pentru rucsacuri întrebuinţăm frînghia.

După această porţiune lungă de circa 700 m, Călineţul îşi pierde aspectul de canion. Firele lui de obîrşie se răsfiră pe coastele muntelui în toate direcţiile. Unul dintre acestea, Călineţul Mic, afluent pe dreapta (geografică, stânga în urcare), se adînceşte mult către nord-est, formînd un culoar între creasta principală a masivului şi una din muchiile desprinse din Creasta Frumoasă, care înşiră pe linia ei vîrful final al Crestei Coarnele Caprei şi Coltul Piticului.

Tot în zona de obîrşie, pe stînga văii, se înalţă Peretele Muchiei dintre Ţimbale, cu faţa striată de numeroase fisuri verticale, între care vedem conturate muchii ascuţite. Unele, cu roca sănătoasă, au permis ca în lungul lor să se stabilească trei trasee alpine; altele au aspect de ruină, lespezile lor, rămase în suspensie, gata să se prăbuşească la cea mai mică atingere, fiind o armă de apărare contra alpiniştilor dornici de premiere. În lumea aceasta împietrită poposim îndelung, admirînd sălbăticia locurilor, scrutînd cu privirea adîncurile sau linia Muchiei dintre Ţimbale, ornamentată de numeroase turnuri eşalonate în trepte pînă la creasta principală a Pietrei Craiului. Ultima porţiune a Călineţului, înierbată şi cu rocă friabilă, o parcurgem fără greutate pînă în Şaua Călineţului, unde escalada ia sfîrşit.

Adăugăm că în zona superioară, situată între hornul de sub Scara de fier şi confluenţa cu Călineţul Mic, există un hăţaş bine conturat, pe versantul stîng (geografic, drept în urcare), care permite drumeţilor să străbată întregul ţinut, evitînd o bună parte a săritorilor văii. Padina lui Călineţ este un traseu de gradul 1B şi se parcurge integral de la cabana Plaiul Foii pînă în Şaua Călineţului în 5-6 ore. Materiale: o coardă de 40 m. Traseul prezintă numai pasaje de căţărare liberă.