Vâlcelul cu Fereastră

Vâlcelul cu Fereastră este denumirea unuia dintre cele mai frumoase trasee între refugiul Speranţelor şi Creasta Nordică a Pietrei Craiului. Denumirea a fost inspirată de arcada naturală săpată în peretele unei coame de piatră, desprinsă din Muchia Ţimbalului Mare. Arcada situată la obârşia Vâlcelului cu Fereastră permite trecerea din acesta în Vâlcelul cu Smirdar.

Traseul începe din Brâul Ciorânga Mare şi se desfăşoară de-a lungul a trei vâlcele diferite: Vâlcelul cu Fereastră, Vâlcelul cu Smirdar (la care ajungem trecând prin fereastra mai sus amintită) şi porţiunea superioară a Canionului Ciorânga Mare, a cărui obârşie se află sub Creasta Nordică a Pietrei Craiului.

De pe limba de grohotiş situată la circa 60m de mers pe Brâul Ciorânga Mare, ne orientăm spre dreapta, urcând prin grohotiş în lungul vâlcelului abia conturat. După 30 m întâlnim o săritoare surplombată pe care o depăşim folosind pentru sprijin jnepenii aninaţi deasupra. După acest obstacol, valea se conturează perfect, având aspectul unui scoc îngust, întrerupt din loc în loc de săritori. Pe muchiile ce o mărginesc se înalţă turnuri de calcar, făcând parcursul mai agreabil.

Continuând escalada, părăsim firul văii şi ne căţărăm către stânga pe feţele versantului drept, evitând în acest fel o săritoare. Ceva mai sus valea se îngustează, obligându-ne să revenim pe fir. Obstacolul de circa 12 m pe care-l întâlnim imediat ne supune unui prim examen de căţărare liberă elementară. Regrupaţi deasupra lui, reluăm urcuşul pe faţa înierbată din dreapta văii pe care uneori porneşte grohotişul instabil. La capătul de sus al pasajului întâlnim un horn înalt de 20 m. Prizele bune şi jgheabul îngust permit înaintarea prin ramonaj. Pentru a ocoli o nouă limbă de grohotis, urcãm pe feţele din dreapta văii, dincolo de care urmează două săritori înlănţuite. Ultima sfârşeşte în dreptul marii ferestre prin care trecem în Vâlcelul cu Smirdar (1 800 m alt.).

Ajunsi în Vâlcelul cu Smirdar, decorul se schimbă complet. În locul pereţilor verticali şi al culoarului îngust lăsat în urmă, ni se înfăţisează o vale plină cu vegetaţie. Hăţaşul ne conduce în urcuş susţinut, neavând puncte periculoase. După circa 150 m diferenţă de nivel, ajungem într-o zonă năpădită de jnepeni, situată la obârşia vâlcelului. Locului i se spune “La Amvon”. Din acest punct se ramifică spre stânga (nord) Brâul de Sus, strecurat pe sub pereţi până în apropierea locului unde se află, pe Creasta Nordică, refugiul de la Vârful Ascuţit.

Din punctul “La Amvon” către stânga (nord) continuăm traseul nostru pe langă perete, trecând prin “Portiţa Acului de la Amvon”, nume inspirat de acul de piatră a cărui siluetă cu totul particulară se evidenţiază în regiune. După portiţă coborâm susţinut până în vâlcelul plin cu grohotiş al Canionului Ciorânga Mare (zona de obârşie). Orientându-ne la dreapta, începem urcuşul în lungul acestuia, depăşindu-i micile obstacole direct sau prin ocoluri către stânga, pe feţele înierbate.

Escalada ia sfârşit după circa 300 m distanţă, pe Creasta Nordică a Pietrei Craiului, într-o strungă situată la nord de vârful Ţimbalul Mare.