Canionul Ciorânga Mare

Canionul Ciorânga Mare este cea mai impunătoare vale de torent adâncită deasupra Brâului Ciorânga Mare. Ea este afluentul principal al Padinei lui Râie; se parcurge de alpinişti numai pe porţiunea dintre Brâul Ciorânga Mare (1665 m alt.) şi Brâul de Sus (1980 m alt.).

Din punctul în care Brâul Ciorânga Mare traversează Canionul Ciorânga Mare (1665 m alt.) ne orientăm la dreapta, urcând prin firul canionului spre primele obstacole ale traseului. Pereţii verticali ce mărginesc valea şi turnurile înalte răspândite în adâncime dau locului unul din aspectele cele mai măreţe.

Prima săritoare are cam 2m și ne pune puțin la încercare; se poate ocoli pe partea stângă. Apoi urcăm ușor un timp prin grohotiș întâlnind doar un prag la un bolovan, pe care îl putem aborda pe ambele părți.

Urmează un horn unde ne punem espadrilele pentru mai multă siguranță. Intrăm în horn până aproape de grota și ne folosim de prizele de picior de pe ambele părți pentru a ne ridica sub fisurica de pe dreapta unde ne asigurăm cu friend BD Camalot 0.3. Apoi pereții hornului se apropie și intrăm într-un ramonaj unde înălțimea mai mare a cățărătorului este un dezavantaj. Spatele va fi pe peretele din dreapta. Ieșirea este incomodă, trebuie să ne ridicăm pe un prag orizontal cu puține prize foarte mici. Deasupra găsim două pitoane la care putem asigura secunzii. Distanța până la obstacolele următoare este mică.

Urmează încă o săritoare de 7-8m mai ușor de cățărat, dar cu stânca un pic friabilă. După ce parcurgem 2/3 din săritoare găsim un piton cu inel. Din nou există pitoane pentru asigurare deasupra ei. Valea se lărgește și panta se domolește. Din stânga de la Muchia Bondarului vine un brâuleț.

Valea se închide și în fața noastră apare principalul obstacol, ,,Săritoarea cu Grotă”. Are aproximativ 25 de metri și poate fi abordată pe două variante. Uzual se merge pe varianta dreaptă, mai bine asigurată, dar mai dură. Se pleacă de sub primul piton, într-o bavareză un pic surplombată, apoi traversăm un pic dreapta să prindem fisura. Mai găsim un piton nu prea solid, apoi putem asigura la un colț de stâncă, apoi un bolovan încastrat bine și 2 pitoane vechi. Ajungem la o fisură largă în care intrăm cu tot corpul. La ieșirea din ea găsim un piton argintiu solid, urmat un piton care se mișcă. Acum trebuie traversat stânga pentru a ajunge deasupra săritorii. Asigurăm următorul piton şi intrăm în șpraiț până la o priză de picior pe peretele opus, având la mână o priză ce o putem înţepa. Ne săltăm deasupra buzei săritorii unde regrupăm pe partea dreaptă la 3 pitoane. Zona este în general udă, însă se pot trece şi artificial pasajele mai dificile.
Trebuie avut grijă ca toți secunzii să fie protejați cu bucle intermediare pe toată lungimea. Altfel, dacă scapă unul va balansa foarte posibil în peretele opus cu consecințe evidente. 

Urmează o nouă săritoare sub formă de canion, spălată și la fel de udă ca restul. Urcăm pe versantul drept unde găsim un piton și un bolovan bun de asigurat cu un anou mare. Traversăm la loc în firul văii și urcăm câteva trepte lucioase. Regrupăm la un piton o nucă și un friend pe peretele stâng. Vis-a-vis e și o bucată de coardă după un bolovan încastrat.

Ultimul obstacol al văii este o săritoare spălată pe centru pe care o putem aborda prin stânga: avem un prag vertical cu prize bune la mâini, apoi o față cazută cu câteva alveole pe stânga și apoi prize mici și aderență. Dacă urcăm pe iarbă în dreapta bolovanului ajungem pe o platformă comodă de unde vedem un piton care protejează traversarea înapoi în vale. Valea se desparte aici în două fire.

Atenţie, zona finală este constituită dintr-un grohotiş instabil cu bolovani mari, iar posibilităţile de adăpost în cazul în care cel din faţa noastră dă bolovani sunt reduse. Acest ultim pasaj este înclinat şi ia sfârşit nu departe de punctul “La Amvon” situat în dreapta, la obârşia Vâlcelului cu Smirdar, pe traseul Vâlcelului cu Fereastră.