Vâlcelul Pitit

Este un fir mai puţin spectaculos, dar interesant prin faptul că nu este vizibil din punctele clasice de observaţie ale zonei — poteca marcată Poiana Coştilei — Pichetul Roşu, Ţimbal, Brâul Mare al Morarului şi nici măcar din Brâul Înflorit, pe care-l intersectează.

Suind această vale de la nivelul Brâului Înflorit depăşim o zonă înclinată şi atingem punctul unde ea se pierde în pantă pronunţată sub creasta nord — estică a Morarului. În acest loc coboară din dreapta un afluent îngust, a cărui confluenţă (în formă de spălătură) trece indeobşte neobservată. Către acest fir luăm un brâuleţ interesant, traversând apoi pe malul opus. După o vreme, versanţii vâlcelului se deschid. În dreapta, o mare de jnepeni se ridică spre Colţul Ghinţurii, care din acest unghi apare lipsit de măreţie. Pe flancul opus, se poate ieşi într-o şa ce face legătură cu bazinul Văii Bujorilor.

În apropierea obârşiei, firul îşi strânge din nou malurile. Putem privi de aici Fereastra Morarului (nu şi atinge cu pasul, întrucât ne separă un perete vertical de circa 20 metri înălţime). Finalmente, o porţiune înclinată dar scurtă ne scoate pe coama ce separă Valea Poienii de Valea Bujorilor, de unde atingerea Brâului Mare, în stânga este o chestiune de minute.