Valea Colților

Intrînd pe firul văii, acesta este întrerupt curînd şi la scurte intervale, de primele două săritori, ce pot fi escaladale direct sau ocolite pe coastele din dreapta. În continuare, valea îşi apropie tot mai mult malurile, luînd aspectul unui canion îngust, iar la mică distanţă este întreruptă de o săritoare surplombantă de aproape 20m înălţime, ce poate fi escaladată printr-o fisură şi două mici scocuri, care urcă paralel şi prin dreapta acestui obstacol. La mică distanţă în amonte, trecem peste alte două săritori lipsite de dificultăţi, după care ajungem la baza unei săritori de un aspect cu totul particular, formată dintr-o grotă surplombantă de un bloc uriaş. Din interiorul grotei, urcăm vertical printr-un cămin foarte îngust, care ia sfîrşit deasupra blocului.

Adăugăm că săritoarea poate fi evitată urmînd un horn pămîntos, situat în dreapta văii (cum urcăm). Din acest punct valea se deschide tot mai mult şi primeşte din stînga cîteva brîuri bogat înierbate. În dreapta, o creastă subțire şi dantelată ne separă de Valea Hornului, iar între colţii de un contur foarte caracteristic, ce se înalţă în stînga noastră, identificăm cu uşurinţă Strunga Poieniţei (denumită şi Strunga Măgarului). Este locul de unde părăsind firul, continuăm ascensiunea pe feţele din dreapta văii (cum urcăm). Panta se măreşte vizibil, atingînd pe alocuri peste 50°. Curînd traversăm brîna ce vine din dreapta, dinspre Valea Mălinului, iar la 50 m sub creastă reintrăm pe firul văii, pe care îl urmăm pînă în Strunga Colţilor, situată pe Creasta Strungilor, între Colţul Gălbenelelor la E şi Strunga Hornului, la V, unde ascensiunea ia sfîrşit.

        Caracteristica traseului iarna. Valea Colţilor avînd pe o bună parte a parcursului aspectul unui canion îngust în care zăpezile sînt bine ancorate, poate fi urcată fără dificultăţi, durata ascensiunii, de la confluenţa Văii Mălinului la creastă, variind după consistenţa zăpezii, între 1 - 2 ore.

„... Cu acest prilej, am montat două ancore de rapel la cele două săritori mari ale Văii Colților, pitoanele vechi fiind departe de a inspira încrederea necesară și, în orice caz, inutile iarna, fiind bătute aproape de firul văii...”