Valea Coștilei

De la refugiul Coştila, punct din care începe ascensiunea propriu-zisă a văii, urmînd hățașul ce însoţeşte un timp firul Coștilei, ajungem, imediat după trecerea unui ieșind stîncos, în punctul din care se ramifică spre dreapta poteca ce urcă în Coama cu Jnepeni, îndreptîndu-se către V. Gălbenelelor. Pe malul opus (în stînga, cum urcăm), distingem curînd firul Vîlcelului Negru, care coboară pe un pat de lespezi umede și în parte acoperit cu mușchi, de sub coastele nordice ale Țancului Mic. Din dreptul acestui vîlcel, și după ce trecem printr-un haos de blocuri înalte și peste cîteva mici săritori, ajungem sub Săritoarea Mare, în dreptul căreia valea se îngustează, luînd pe o scurtă porțiune înfățișarea unui canion. Săritoarea, înaltă de cca 25m și de aspectul unui horn îngust, poate fi escaladată direct (în parte prin ramonaj).

Variantă. Urcăm Vîlcelul Negru pe o distanţă de cca 100m, după care printr-o traversare aproape orizontală spre dreapta, de-a lungul unei zone acoperite cu jnepeni, reintrăm pe firul Văii Coştila, deasupra primelor obstacole ale văii, între care şi Săritoarea Mare.

După trecerea acestui obstacol, firul văii urmează o serie de trepte înalte, după care primește din stînga, de sub povîrnișul nordic al Crestei Văii Albe, un prim mare afluent, denumit "Vîlcelul de sub Creastă" . Din același punct distingem în dreapta (cum urcăm), pe fața Peretelui Coștilei, care formează flancul sudic al Crestei Coştila-Gălbenele, spintecătura adîncă și ușor sinuoasă a Hornului din Peretele Coștilei. 

Continuînd ascensiunea pe talvegul pietros și tot mai accidentat al văii, ajungem la confluența principalelor brațe ale Coștilei, și anume: firul Hornurilor Coștilei (în stînga, cum urcăm), întrerupt deasupra confluenței de o ruptură de pantă uriașă, și Vîlcelul de sub Perete (în dreapta, cum urcăm), care se strecoară pe la baza Peretelui Sudic al Coștilei. Deși ascensiunea poate fi întreprinsă din acest punct, fie pe coama dintre fire, fie pe firul Hornurilor, totuși, pentru intrarea pe itinerariile tehnice ale Coștilei, cel mai indicat dintre trasee este acela care urmează Vîlcelul de sub Perete.

În imediata apropiere a confluenței distingem în Peretele Coștilei o muchie foarte puțin proeminentă peste care se desfășoară escalada Muchiei din Peretele Coștilei.

Vîlcelul de sub Perete conduce în continuare în dreptul unei mari concavități a peretelui, ce se conturează mai evident pe linia de creastă. În centrul acestui intrînd, făgașul care marchează la mare înălțime scurgerea apelor din ploi, ușurează identificarea Traseului Central din Peretele Coştilei.

După un parcurs de cca 100 m ajungem în dreptul intrării pe Traseul de Traversare, care urmeaza marile brîne ce urcă în diagonală pe fața peretelui sudic, luînd sfîrșit în Creasta Coștila-Gălbenele.

În porțiunea superioară firul văii se transformă într-un horn pămîntos de cca 40m înălțime, de la baza căruia se desfășoară în perete, Fisura Mare din Peretele Coştilei.

În sfîrșit, după ce trecem prin horn și ieșim deasupra obîrșiei Vîlcelului de sub Perete, distingem cu ușurință (în dreapta, cum urcăm) în dreptul unei prispe largi, acoperită cu jnepeni, Fisura Sudică din Peretele Coștilei (grad de dificultate II A). Din acest punct traversăm curînd talvegul foarte slab definit al unui afluent ce coboară în diagonală din dreapta, denumit Vîlcelul Obîrșiei sau Lespezile Coștilei. De aici, trecînd către V, printr-o zonă întinsă, acoperită cu seninări și bolovăniș și întreruptă de numeroase scocuri și torente ce brăzdează amfiteatrul de obîrșie al Văii Coștila, ajungem, după un urcuș lipsit de dificultăți, în Brîul Mare al Coştilei.

Caracteristica traseului iarna. Deschiderea largă și foarte puțin accidentată a amfiteatrului de obîrșie a Văii Coștila, în al cărui cuprins zăpezile foarte slab ancorate provoacă (în epoca dezghețului sau după o ninsoare abundentă) avalanșe frecvente, face ca parcurgerea firului în condițiuni de iarnă să prezinte pericole ce se accentuează în timpul marilor zăpezi. Adăugăm că firul Hornurilor Coștilei (în stînga, cum urcăm), formînd principala axă de prăvălire a avalanșelor, este mai indicat ca de la confluență să urmăm firul din dreapta, denumit Vîlcelul de sub Perete, pe al cărui parcurs zăpezile prezintă mai multă siguranță, datorită coastelor înguste și stîncoase ale văii.