Spălătura Văii Seci

Traseu deschis de Niculae Comănescu şi Ion Şincan în 1932.

Firul văii, foarte înclinat şi întrerupt de câteva săritori înalte, îşi are obârşia sub Şaua Mare a Caraimanului, formează un horn aproape neîntrerupt şi ia sfârşit deasupra uriaşei rupturi de pantă ce se prăvăleşte în amfiteatrul Văii Seci.

Traseul peste marea spălătură a văii fiind accentuat dificil (4A) nu poate fi întreprins decât de alpiniştii cu o pregătire tehnică avansată. Ascensiunea văii (traseul parţial) cu intrarea indirectă pe fir (grad de dificultate: 2A) este accesibilă alpiniştilor pregătiţi.

Intrarea indirectă urmează coastele, pe alocuri puternic înclinate dintre Hornurile Văii Seci şi firul Spălăturii, care rămâne în dreapta noastră. Din acest punct după o traversarelungă spre dreapta, peste o serie de praguri şi brâne foarte expuse, iar înparte discontinue, intrăm pe fir, pe care îl urmăm cu mici deviaţii, până în Şaua Caraimanului.

Valea prezintă o serie de blocuri şi trepte stâncoase, de înălţimişi aspecte variate. În partea inferioară, primele obstacole pot fi ocolite pe un parcurs de cca. 40 m prin dreapta, pe faţa ce cade spre sud, din Peretele Picăturii, după care, cel mai dificil dintre ele, denumit Săritoarea Bolovanului, de cca. 25 m înălţime şi de aspectul unui horn vertical şi cu pereţii umezi, surplombat în partea superioară de un mare bloc, se escaladează prin ramonaj, iar în punctul surplombant, printr-o traversare dificilă peste un prag de piatră, care iese deasupra acestui obstacol.

După trecerea Săritorii Bolovanului, valea se deschide şi traversează curând două brâne bogat înierbate, ce fac legătura cu Hornurile Văii Seci, pe care le distingem în stânga noastră. Câteva zeci de metri mai sus, ascensiunea văii ia sfârşit în Şaua Mare a Caraimanului.