Sistem de gradație


Climbromania

CLIMBROMANIA

Caută traseu...

Mielul cel Blând

Traseu clasic, 5A, 6a+ (6a, A0), 3 LC
Sumar
Pitoane
Fisură
Fantastic
Imagini și topo
Sursă: Cristi Popescu
Sursă: Ciri Turcanu
Rating
Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Dificultate
Grad clasic5A
Lungime3 LC
Grad artificialA0
Conversie grade
SistemImpusRotpunkt
UIAA6+7-
Fr6a6a+
BritHVSE1
YDS5.10a5.10b
Localizare
Altitudine plecare1150 m
OrientareS
Cele mai bune luni
Descriere
LC1 - Pornește pe o mică muchie pe care este scrisă cu vopsea neagră numele traseului. După vreo 10m traseul urcă pe o faţă cu prize suficiente, dar şi cu ceva ierbotenii. La vreo 25m și uşor spre stînga se află o regrupare intermediară, pe pitoane. De aici se urcă cîţiva metri spre dreapta apoi vertical, pe praguri de stîncă şi iarbă încă vreo 15-20m pînă la regruparea aflată sub o mică surplombă. Regrupare cu două pitoane şi 3 spituri (din care unul cu inel rapel și unul cu maillon), nu foarte comodă, mai ales pentru echipă de trei. Această lungime măsoară aproximativ 45m.

LC2 - Se depăşeşte surplomba prin partea stîngă şi se prinde o fisură clară ce urcă uşor dreapta apoi vertical vreo 8-10m pînă în dreptul unei plăci, aflată pe partea stîngă, pe care se pot observa două pitoane. Aici se începe o traversare spre stînga peste această placă ce oferă cîteva prize de mînă însă mai deloc prize la picioare, ceea ce ne obligă la utilizarea aderenţei. Pas pe care l-am estimat pe la un 7-. După depăşirea plăcii se continuă traversarea, uşor ascendent, pe nişte praguri cu stîncă şi iarbă pînă cînd se prinde linia unui diedru/fisură orientat puţin spre dreapta. Urcăm pe acesta vreo 5m apoi traversăm dreapta spre regrupare. Regrupare cu spituri şi maillon plus pitoane. Nu foarte comodă. Lungime aproximativ 35m.

LC3 - Prinde o fisură de vreo 6-7m aflată deasupra regrupării şi orientată diagonal-dreapta. Fisura are două pitoane, iar în partea superioară are o buclă pusă într-o clepsidră. Aici se poate pune o nucă dacă buclă de coardă nu prezintă încredere. De la această buclă se urcă vertical alţi 7-8m apoi se face un traverseu stînga peste o faţă cu prize puţine pînă se prinde un diedru vertical. Traversarea feţei conţine un alt pas cheie al traseului, pas cotat cu 7-. După atingerea diedrului se urcă vertical pe acesta pînă se ajunge la o arcadă foarte vizibilă. Aici se efectuează o traversare spre dreapta, pe la baza arcadei, folosindu-ne de prize inverse la mîini şi o faţă căzută la picioare. Traversarea nu este atît de dificilă pe cît pare la prima vedere. Aş zice un 6, cel mult 6plus. După depăşirea arcadei urcăm puţin apoi traversăm vreo 3m spre dreapta peste o faţă cu prize bune pe care urcăm apoi alţi 6-8m pînă aproape de o altă arcadă, loc unde traversăm vreo 2m spre stînga apoi urcăm vertical vreo 8m pînă la regrupare peste cîteva praguri cu iarbă. Preferabil ca pragurile să nu fie abordate prin stînga căci sunt ierboase şi pline de pămînt, neoferind prize bune. Regrupare nouă cu spit cu inel de rapel şi spit cu maillon plus cîteva pitoane, comodă pentru mai multe persoane. Lungime estimată la 55m.
Pe această lungime au fost puse în 2021 câteva spituri, ultimul fiind la capătul arcadei.
Retragere
1 - cu două rapeluri pe corzi de 60m se ajunge la baza peretelui. Primul rapel până în R2 din Miel sau ceva mai jos lateral stânga în R2 din Pantera Roz.
2 - urcare pînă în pădure, dar terenul este instabil şi plin de iarbă şi boscheţi şi nu prea merită efortul.
Wishlist

Cățărători care doresc să parcurgă traseul Mielul cel Blând

Se încarcă...

Comentarii

Lasă un comentariu sau adaugă un link către resurse utile despre acest traseu (articole de blog, videoclipuri, discuții pe Facebook etc.)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2024 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.