Hornul Central

Având aspectul unei spintecături rectilinii care împarte simetric faţa nordică a Colţului Mălinului, Hornul Central prezintă cel mai direct şi mai bine individualizat dintre traseele ce leagă obârşia Văii Seci cu Brâul Mare al Coştilei. Două praguri orizontale, care intersectează la distanţe aproape egale linia de escaladă a hornului, separă cele trei porţiuni distincte ale traseului, formate din: fisura inferioară, de cca. 35 m înălţime şi de o înclinaţie de cca. 60°, porţiunea centrală, de aspectul unui horn îngust şi uşor surplombant în partea finală, şi, în sfârşit, porţiunea superioară, de un aspect aproape similar, şi care ia sfârşit sub Colţul Mălinului.

De la baza peretelui şi până la înălţimea platformei imediat superioare, traseul primei L.C. se escaladează cu uşurinţă de-a lungul unei fisuri înguste, săpată în trepte şi de o înclinaţie mijlocie. Deasupra primei platforme, care încinge faţa nordică pe toată desfăşurarea ei, formând un excelent loc de regrupare, peretele din stânga devine convex şi lipsit de prize, pe o porţiune de câţiva metri, în timp ce fundul hornului apare uşor surplombant.
Escaladăm acest prim obstacol mai dificit, asiguraţi în piton, după care, un pasaj de dificultăţi similare şi două trepte succesive, verticale, sunt trecute printre pereţii tot mai apropiaţi ai hornului.

A 2-a L.C. ia sfârşit, după o înălţime de cca. 30 m, pe o platformă largă, unde ne regrupăm. Din acest punct escalada continuă printr-un canion foarte îngust şi uşor înclinat, care se termină sub două dale verticale, surplombante şi paralele.

Strecurându-ne printre ele, prin ramonaj (a 3-a L.C.), ajungem curând sub o boltă foarte proeminentă, a cărei trecere ne obligă să ieşim pe faţa peretelui orizontal şi apoi în sus. Depăşind şi acest pasaj dificil, înclinaţia hornului se atenuează, iar ascensiunea ia sfârşit pe platforma de o suprafaţă restrânsă a colţului.