Sistem de gradație


Climbromania

CLIMBROMANIA

Vasidava

Traseu clasic, 4A, 6c (5b, A0), 3 LC
Sumar
Ancore chimice
Pitoane
Fantastic
Imagini și topo
Sursă Cristi Popescu
Sursă Cristi Popescu
Sursă Milea Iulian, Cornel Zarescu, Cristi Iacob, Dan Vasilescu
Sursă roclimbing.ro
Rating
Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Dificultate
Grad clasic4A
Lungime3 LC
Grad artificialA0
Conversie grade
SistemImpusRotpunkt
UIAA6-7+/8-
Fr5b6c
BritMVS/VSE2/E3
YDS5.95.11a/5.11b
Acces
Traseul se află spre stînga şi puţin mai sus de traseul "Hornul Vînturilor" şi la dreapta de traseul "Tabara 1989".
Descriere
LC 1 - Plecă pe o faţă verticală cu mici praguri bune şi prize suficiente urmînd pe aproape întreaga lungime un marcaj cu vopsea albă, un fel de scara desenată pe perete. După douăzeci si ceva de metri traseul pierde din verticalitate ajungîndu-se la o porţiune puţin friabilă şi înierbată pe care se mai urcă vreo 8m pînă pe un mic brîu. Pe brîu, puţin spre dreapta, se află o placă cu o ancoră chimică la care se asigură, iar de aici se continuă spre dreapta descendent pînă în regruparea comună cu Hornul Vînturilor. Lungimea are cam 30m şi e bine asigurată.

LC 2 - Se revine din regrupare la ancora de pe brîu de unde se urcă vertical stînga spre un perete în trepte asigurat cu doua ancore. Mai sus de de acest pereţel se ajunge într-o zonă friabilă şi cu multă iarbă pe care se urcă vreo 10m pînă pe un brîu cu două ţancuri unde se poate regrupa dacă se sare prima regrupare. Se continuă urcînd pe ţancul mare din stînga, iar de acolo pe perete. Se trece o surplombă cam de 6/6 ocolind-o puţin prin stînga. Pasajul e bine asigurat cu o ancora si un cui sub surplombă si o altă ancoră în stînga surplombei. După trecerea acestui pas se urcă o faţă cu prize bune ajungîndu-se pe un brîu cu o placă unde se regrupează. Preferabil să se regrupeze aici căci urmează pasul cheie al traseului. Lungimea are cam 40m.

LC 3 - Se pleacă vertical pe o faţă care surplombează. Prizele la picior sunt cam puţine, iar cele de mîini sunt destul de sus. Pasul e cotat cu 7plus/8-. Deasupra surplombei se continuă vertical pe o faţă presărată cu multe prize. Cu puţin înainte de a ajunge în creastă se parcurge un mic diedru horn de unde avem două posibilităţi: stînga peste o placă înclinată sau dreapta printre nişte blocuri. În creastă se regrupează la un mesteacăn folosind anouri foarte lungi sau o buclă mare din coarda rămasă. Asta pentru că mesteacănul se află fix în spatele unui colţ de stîncă. Lungimea are cam 25-30m şi e bine asigurată, mai puţin pe porţiunea finală, mai lejeră.

Dacă se face traseul din doar două lungimi, regrupînd pe brîul cu ţancuri, prima lungime are cam 50m, iar cea de-a doua vreo 45m.
Retragere
De la mesteacăn se merge pe curbă de nivel ajungînd la un copac uscat şi căzut. De deasupra copacului se prinde un mic prag pe care coborîm pînă într-o mică şa de unde urmăm pe curbă de nivel o potecuţă ce duce spre pădure. Din pădure se coboară pe o potecă foarte clară ajungînd în nici zece minute la intrarea în Peştera Muierilor.
Wishlist

Cățărători care doresc să parcurgă traseul Vasidava

Se încarcă...

Comentarii

Lasă un comentariu sau adaugă un link către resurse utile despre acest traseu (articole de blog, videoclipuri, discuții pe Facebook etc.)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2024 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.