Muchia Brânelor

Traseul urmează o muchie aproape verticală, care intersectează pe parcurs un şir de platforme, în parte acoperite cu vegetaţie.

Începând din Circul al 2-lea, prima porţiune din traseul Muchiei Brânelor urmează în diagonală şi spre dreapta o zonă pe alocuri înierbată, care iese în coama ce separa Fisurile Centrale (în stânga, cum urcăm) de marea spintecătură a Fisurii Albastre, situată la extremitatea răsăriteană a PereteIui Văii Albe.

Prima L.C. vizează un diedru de 20 m înălţime a cărui escaladă ia sfârşit pe un brâu larg, unde ne regrupăm.

În cursul celei de a 2-a L.C. efectuăm, de-a lungul acestui brâu, o traversare oblică spre dreapta, pe o porţiune de 40 m.

În cea de a 3-a L.C. întâlnim de la pornire o treaptă de cca. 2 m, pe care o escaladăm. De aici, printr-o fisură de 7-8 m, urcăm un pasaj puternic înclinat, iar după o traversare scurtă către stânga trecem peste o serie de obstacole dificile, la capătul cărora întâlnim o brână, unde efectuăm o nouă regrupare.

A 4-a L.C. urmează mai întâi un brâu ce ia sfârşit în faţa unui pasaj spălat, pe care-l traversăm în diagonală, cca. 10 m până la baza unei fisuri acoperite cu vegetaţie, unde ne regrupăm.

Urmând linia acestei fisuri (a 5-a L.C.), ne regrupăm după 40 m, fără să întâlnim pe parcurs obstacole, de o dificultale mai deosebită.

A 6-a L.C. începe printr-o traversare de cca. 5 m spre dreapta, după care urcăm o serie de feţe înclinate ce se prelungesc în trepte, pe faţa peretelui. Un brâu înierbat marchează punctul din care vom executa o traversare spre dreapta, până la baza unui horn cu rocă friabilă, la intrarea căruia ne regrupăm.

Escaladând acest horn prin ramonaj (a 7-a L.C.), trecem peste o placă spălată. Pasajul surplombant care urmează constituie punctul de maximă dificultate a traseului şi este depăşit cu ajutorul a 2-3 pitoane. Regruparea se face pe o platformă largă, de unde putem urmări cu usurinţă detaliile porţiunii finale a traseului.

De-a lungul celei de a 8-a L.C., care traversează o zonă tot atât de accidentată ca şi cea precedentă, urmăm verticala peretelui pe o distanţă de cca. 40 m, trecând printr-un mic horn, iar în continuare, peste o surplombă şi o faţă fisurată, a căror escaladă la coardă dublă impune o foarte atentă distribuire a corzilor în carabiniere.

În cursul penultimei L.C. (a 9-a) urcăm o faţă puternic înclinată, peste o serie de mici praguri stâncoase, după care ne regrupăm într-un horn adânc.

Ultima L.C. (a 10-a) urcă acest horn, ce se deschide tot mai mult, luând în porţiunea superioară înfăţişarea unei pâlnii uriaşe. Cu acest obstacol escalada ia sfârşit în Creasta Văii Albe, pe al cărei parcurs (către vest) ieşim în Brâul Mare al Coştilei, sub Stânca lui Gelepeanu.