Soldat Erou Eftimie Croitoru

Din poteca ce ne duce către scocul Circului de Piatră (acel parcurs situat exact sub Fisura Roşie), după ce aceasta a avut acel parcurs orizontal, dreapta, pe curbă de nivel, odată intraţi în scoc, identificăm în stânga o mică zadă, după care pe feţele din stânga ne avântăm pe un jgheab înclinat, ce mai sus capătă un parcurs mai expus. După aprox. 30 m găsim asigurări, unde putem regrupa, sau continua simultan escalada, păstrând direcţia drept în sus uşor stânga, în stânga muchiei ce străjuieşte Circul "Roşiei". După încă 2 lungimi de dificultate mică, traseul nostru accede diedrul de sub o muchie mare de piatră, punctat de spituri rare, care ne scoate într-o zonă cu mici brâne, friabil şi plăci mari. Ne abatem către dreapta, în trepte, regrupând la un piton şi o ţeavă pe o mică brână. De aici, după încă 40 m sus şi dreapta, accedem o platformă mai lată, care este brâna unde se despart - în dreapta - Eftimie Croitoru, iar în sus și stânga Fisura Albă şi Fisura Verde. Aceasta primă secţiune a traseului are un parcurs de aprox. 200 m şi dificultate II-III ... Platforma pe care ne găsim este la acelaşi nivel în perete, şi în stânga brânei de pe care începe Fisura Roşie propriu-zis (fisura).
Către dreapta platformei identificăm şi regruparea, cu un piton cu inel şi două spituri.

Prima lungime de coardă (35 m): Ca pasaje impuse este şi cea mai grea a traseului (gr VI). Se desfăşoară pe fisura schiţată deasupra (nu către stânga!), de care ne desparte o rampă de câţiva metri, şi o placă de gresie. Intrarea în fisură e surplombantă, dar găsim prize bune la mâini, iar la capătul acestui pasaj este şi prima asigurare, un spit. Urmează un pasaj mai lung de liber (5 m) cu chei de mână, spreizuri şi bavareză, punctat de smocuri de iarbă, pe dreapta găsim iar un spit şi apoi un inel bun. Trecem deasupra, escalada fiind fină şi de echilibru, preponderent prizele fiind pe faţa din dreapta, partea stângă a fisurii având perne de iarbă pământoase şi friabil. Un alt spit marchează intrarea într-un horn de 8 m, uşor, iar la capătul lui pe dreapta cel de-al patrulea spit marchează şi finalul lungimii, printr-o rampă de iarbă către stânga, unde după un pinten întâlnim regruparea, pe o platformă generoasă, asigurată cu 2 spituri.

A doua lungime de coardă (55 m): Diedrul vertical de la plecare este punctat de 2 pitoane bune, urmate de o fisură groasă ce ne scoate pe un prag, iar uşor stânga găsim un piton cu inel. Urcăm praguri şi trepte înierbate şi uşor friabile, câţiva metri până când peretele redevine vertical şi expus. O placă compactă  străjuită dreapta-stânga de 2 fisuri e barată la ieşire de o surplombă. Accedem baza surplombei pe fisura din stânga, protejată de un spit, apoi pitoane, iar ieşirea din surplombă o facem prin partea dreaptă, pasajul fiind protejat de alt spit. Un moment de odihnă pe praguri precede atacul fisurii verticale şi expuse de deasupra, de aprox. 20 m,  asigurată de puncte fixe solide şi suficiente, printre care încă 2 spituri şi pitoane bune. Această fisură conţine şi pasajul cel mai dificil la liber al traseului (rotpunkt). Escalada este atletică, expusă şi continuă pe această porţiune, fiind cea mai frumoasă din tot traseul. Depăşit acest pasaj, un prag de iarbă, o surplombă continuată de 2 fisuri asigurată cu țevi precede ultimii 8 m până în regrupare. Aceştia sunt parcurşi ocolind surplomba pe o fisură-diedru către stânga, prinzând apoi regruparea cu un mic traverseu dreapta. Regruparea o recunoaștem imediat, fiind, pe lângă o parte din pitoanele originale, marcată de 2 spituri, ca fiecare regrupare din traseu.

A treia lungime de coardă (37 m): Parcursul acestei lungimi se desfăşoară pe fisura clară de deasupra, asigurată pe pitoane, orientată uşor stânga, ce capătă pe alocuri aspect de diedru-horn. Escalada este spectaculoasă, fără a avea însă o dificultate deosebită (V). O rampă înierbată oblic stânga ne conduce pe platforma de regrupare, comodă şi cu o viziune deosebită.

A patra lungime de coardă (15 m):  Este o lungime ce trece un pasaj mai expus, cu gresii, drept în sus, asigurat de un peu şi un spit, apoi traverseu pe o zonă friabilă, însă punctat de 3 peuri, către dreapta, unde găsim regruparea, aproape de baza unui diedru-horn.

A cincea lungime de coardă (35 m): Parcursul ei e clar, pe diedrul deja amintit, întâlnind, în ordine, o rampă, punctată cu iarbă şi un peu la plecare, o surplombă cu acces şi prin dreapta şi prin stânga, (traseul original e prin stânga, însă varianta din dreapta e mai curată şi compactă, (o bavareză frumoasă), şi un diedru cu mici platforme, de dificultate mică, până ieşim pe brâna mare de dinaintea hornului final, loc unde întâlnim regruparea.

A sasea lungime de coardă (35 m): Hornul final, nu prezintă dificultate, se abate uşor către stânga şi ia sfârşit pe Brâna Mare a Coştilei, nu departe de punctul cel mai înalt al Peretelui Văii Albe, punct situat  în dreptul Hornului lui Gelepeanu.