Bătrâna
Tip rocă: calcar
Imagini și topo
Descriere
De la Cabana Padina mergem spre N, spre Hotel Peştera. La 10-15 min de la cabană, pe partea stângă, după râu, vom vedea un indicator din lemn pe care scrie "Rezervaţia Naturală Valea Horoabei". Părăsind poteca principală, urmăm hăţaşul ce urcă în diagonală o coastă uşor înclinată, trecem curând printr-o rarişte şi peste câteva mici pâraie, după care intrăm în pădure, urcând pe porţiunea finală o coastă repede. De aici ne abatem, după un scurt parcurs, la stânga, de-a lungul unui luminiş mărginit de pereţi verticali, iar după ce traversăm o perdea de molizi, pătrundem în incinta Turnurilor, unde distingem pe rând: în faţă, piramida Turnului Seciului; pe planul imediat următor şi către stânga, Turnuleţul, iar în dreapta, formând fundalul de o formă semicirculară al ambelor turnuri, Peretele Bătrâna, brăzdat de fisuri şi hornuri întretăiate la mici intervale de numeroase surplombe.
Pentru o mai uşoară identificare a traseelor adăugăm că turnurile sunt despărţite de perete printr-un culoar podit cu trepte de stâncă şi grohotiş denumit ,,Gangul Peretelui Bătrâna", iar turnurile între ele, prin Strunga Turnurilor.
A. Itinerar prin Gangul Peretelui Bătrâna. Urcăm prin dreapta, pe sub perete, până la baza unei rupturi de pantă, de unde observăm pe faţa Turnului Seciului (stânga, cum urcăm) un prag de piatră, care marchează intrarea pe Traseul Frontal.
Trecând în continuare peste ruptura de pantă de mai sus, pătrundem în Gangul Peretelui Bătrâna. La cca. 6-8 m în dreapta distingem cu uşurinţă un horn vertical, care constituie reperul şi primul obstacol al Traseului Nemeş din Peretele Bătrâna.
La mică distanţă identificăm în stânga noastră, în dreptul unui pasaj acoperit cu vegetaţie înaltă, treptele care formează Muchia Nordică din Turnul Seciului (Traseul Comănescu).
De aici coborâm de-a lungul unei feţe stâncoase cca. 10 m, lăsăm în stânga Strunga Turnurilor şi ieşim în faţa imensei piramide a Turnuleţului. Este punctul de unde distingem la dreapta, în Peretele Batrâna, un prag stâncos, care urcă la baza unei serii de surplombe de culoare galben-roşiatică. Acestea marchează intrarea pe traseul Fisurii Şoimilor.
B. Itinerar pe la baza Turnurilor. De la bifurcația itinerariilor de mai sus, urmând spre stânga hătaşul ce se strecoară pe la baza Turnului Seciului, iar în continuare, pe la aceea a Turnuleţului, distingem după o distanţă de cca. 15 m în drepta şi la 20 m deasupra noastră un horn cu roca de culoare ruginie a cărui axă prelungită în jos marchează intrarea pe Traseul Central din Turnul Seciului.
De aici, hăţaşul care începe să coboare conduce după cca. 15 m în punctul din care putem observa, deasupra şi la dreapta noastră, Strunga Turnurilor. Este locul din care, privind jumătate la dreapta, distingem în Peretele Turnuleţului un mic brâu ce urcă în diagonală şi care marchează intrarea pe Traseul Muchiei Estice a Turnuleţului.
Coborând pe sub perete, de-a lungul unui pasaj acoperit cu grohotiş, ajungem după 10 m în dreptul unui intrând al peretelui, întrerupt la câţiva metri deasupra noastră, de o surplombă perfect vizibilă, de unde începe escalada Feţei Sud-Vestice a Turnuleţului.
În sfârşit, ocolind Turnuleţul pe sub peretele de sud-vest atingem, după un urcuş uşor de cca. 25 m, punctul de pătrundere pe traseul Muchiei Vestice a Turnuleţului unde ia sfârşit Gangul Peretelui Bătrâna.
Din acest punct coborâm pe sub Peretele Bătrânei, traversăm e zonă acoperită cu grohotiş, la limita unui perete de mică înălţime, trecem pe lângă două grote din care tâşnesc câteva mici izvoare, iar de aici, continuând drumul pe sub perete şi către stânga, coborâm curând în firul Văii Horoaba, sub marea cădere de apă denumită „Cascada Burlacului".

Pereți din Bătrâna
Poză | Perete | Tip rocă | Trasee |
---|---|---|---|
Peretele Bătrâna | calcar | 11 | |
Trasee de perete izolate | calcar | 2 | |
Turnul Seciului | calcar | 11 | |
Turnuleţul | calcar | 3 | |
Văi şi brâne | calcar | 1 | |
Vărăria Mare | calcar | 1 | |
Vărăria Mică | conglomerat | 10 |
Distribuție trasee
Dificultate trasee
Rating mediu
Surse
Bucegi Turism Alpinism ed 2 - Emilian Cristea, 1964
Muntii Bucegi Drumetie Alpinism Schi - W Kargel, 2000