Muchia Vestică (Aurel Irimia)

Escalada urmează o muchie verticală.

Din imediata apropiere a potecii ne angajăm în escaladă (prima L.C.) vizând un scoc vertical şi lung de 15 m, la extremitatea căruia întâlnim o fisură orizontală ce se orientează spre dreapta. Atât scocul cât şi fisura sunt situate pe faţa nord-vestică a peretelui. La capătul acestui pasaj muchia este întretăiată de un mic brâu care se prelungeşte până la o platformă situată pe faţa sud-vestică a peretelui.

Traseul celei de a 2-a L.C., cu mult mai dificil decât cel precedent, urmează o coamă cu prize foarte mici şi rotunde. În unele locuri, escalada prin opoziţie devine imperioasă şi cere capului de coardă multă atenţie. De aici ne angajăm spre stânga, pe un pasaj în diedru, până în punctul în care acesta surplombează. În continuare, efectuăm o mică traversare, de astă dată spre dreapta, şi ieşim pe linia directă a muchiei. Câteva blocuri suprapuse şi cu totul instabile permit, totuşi, escalada până în dreptul unui pasaj surplombant şi foarte expus, a cărui trecere constituie punctul de maximă dificultate a traseului.

Până la vârf obstacolele devin tot mai uşoare, cu excepţia ultimilor metri, care impun o mare atenţie în alegerea prizelor pe această porţiune, extrem de friabile.