Traseul celor Patru Surplombe

Prima LC o desfăşurăm deasupra unei fisuri în diedru. Verticalitatea peretelui, dar mai ales lipsa prizelor, ne obligă să înaintăm de la un piton la altul numai cu ajutorul scăriţelor. După 10m fisura se întrerupe, înaintarea fiind făcută peste o succesiune de obstacole uşor înierbate. Pasajul sfârşeşte în gura unui horn închis. Obstacolul umed surplombat şi lipsit de fisuri pentru fixarea pitoanelor, are circa 5m. Depăşirea hornului o considerăm ca un examen menit să respingă de la început alpiniştii neantrenaţi sau nepregătiţi pentru trasee atât de dificile.

A doua LC reprezintă iniţial un pasaj mai puţin dificil care, după 15 m de căţărare, ia sfârşit în apropierea celor 4 tavane considerate punctul forte al traseului.

A treia LC Printr-un spraiţ spectaculos reuşim să ajungem la baza primului tavan. Pe sub el se conturează o fisură. Aplicând metoda de căţărare în bavareză traversăm către dreapta circa 6 m folosim pentru mâini fisura amintită, iar pentru picioare o placă înclinată şi spălată.

Urmează o căţărare verticală şi depăşirea celui de al doilea tavan. Dincolo de el, prindem linia ascensională a fisurii dirijată spre tavanul trei care este extrem de dură. Asigurându-ne în câteva pitoane tubulare şi folosind pentru sprijin un bloc instabil, ajungem sub marele obstacol agăţat deasupra noastră. Spunem agăţat pentru că tavanul surplombei trei este detaşat de peretele propriu-zis. Deschiderea este atât de mare încât în interiorul ei pătrundem doi-trei metri. Aici, din lipsa unei platforme, suntem obligaţi să executăm regruparea stând în ramonaj şi având sub noi un gol de peste 100 m. Deşi poziţia este incomodă, regruparea, prin originalitatea ei, satisface exigenţa acelora care doresc un obstacol expus şi dificil mai rar întâlnit în traseele alpine din Carpaţi.

A patra LC ne supune unui examen fizic şi nervos de mare intensitate. Amorţiţi de îndelungata şedere în regrupare, depăşirea ultimului tavan - al patru-lea - înseamnă sublimul. Cele 6 pitoane cu expansiune fixate descendent pe faţa peretelui, ne permit prinderea unui prag îngust în lungul căruia traversăm depăşind inflexiunea peretelui. Regruparea o executăm la capătul traversării şi 5 m mai sus de ea.

Ultima LC, a cincea, începe cu un obstacol în diedru pe care îl escaladăm în ramonaj. După aceasta, traseul este orientat uşor către dreapta, linia lui verticală fiind presărată cu prize mari şi, pe alocuri, înierbate. După 40 m suntem la liziera sălbaticei pădurii ce acoperă culmea Bătrâna unde escalada ia sfârşit.