Traseul Central din Peretele Piscului Rece
■
Traseu clasic, 5A, 10 LCSumar
Imagini și topo
Rating
Stâncă | |
---|---|
Calitate asigurări | |
Număr asigurări | |
Frecventat | |
Priveliște |
Dificultate
Grad clasic | 5A |
---|---|
Lungime | 10 LC |
Premieră și reparații
Premieră | ||
---|---|---|
1942-08-19 | Emilian CristeaMircea Gheorghiu |
Cele mai bune luni
Descriere
Peretele Piscului Rece se înalţă deasupra văii cu acelaşi nume, pe o diferenţă de nivel de circa 300 m. El este străbătut pe mijloc de o fisură deschisă care constituie linia traseului.
Escalada primei l.c. începe din Brâul Roşu, la 1750 m alt. Iniţial atacăm o fisură uşor înierbată, căţărându-ne către o surplombă ce se evidenţiază din perete, la circa 15 m mai sus. De sub tavanul acesteia traversăm către stânga, evitând proeminenţa; apoi, pe linia de cea mai mare pantă, înaintăm, ajungînd pe un brâu înierbat. Regruparea o executăm în dreapta, lîngă un molid crescut în perete.
Printr-o traversare către stânga şi apoi în diagonală de-a lungul peretelui cu rocă friabilă, căutăm în a doua l.c. cele mai avantajoase puncte de trecere spre fisura centrală. Porţiunile surplombate, întâlnite frecvent, le depăşim cu pitoane fixate de noi şi recuperate de secund. Regruparea o executăm sub fisura centrală, conturată deasupra noastră către stânga.
Ţinta finală a celei de-a treia l.c. este atingerea fisurii menţionate mai sus. Roca friabilă, înaintarea cu frecvente schimbări de direcţie pe deasupra surplombelor ieşite din perete şi lipsa completă a pitoanelor fac din această porţiune unul din pasajele delicate ale traseului. Pe o platformă incomodă din interiorul fisurii centrale ne regrupăm.
Urmînd linia fisurii ce are aspectul unui scoc, în a patra l.c. depăşim cu ajutorul câtorva pitoane suplimentare problemele ivite pe parcurs. Într-o grotă de mici dimensiuni, întâlnită după 30 m, executăm regruparea.
A cincea l.c. constituie punctul cel mai dificil al traseului. Din cauza peretelui spălat ce surplombează deasupra, ne angajăm într-o escaladă complicată pe faţa din dreapta. Lipsa fisurilor şi proeminenţa uşoară a pasajului cer o încordare fizică şi morală deosebită. Platforma de regrupare o întâlnim la circa 40 m, într-o grotă, la care ajungem printr-o traversare către stânga.
Deasupra punctului de regrupare se conturează un horn deschis, blocat de o surplombă inaccesibilă. În a şasea l.c. ocolim obstacolul menţionat prin dreapta, revenind deasupra lui în fisura centrală, pe care o urmăm, regrupându-ne în următoarea grotă.
Ca şi precedenta, a şaptea l.c. comportă din nou o traversare către dreapta, cu revenire după 25 m la stânga pe linia traseului, iar ceva mai sus întâlnim a treia grotă, în care ne regrupăm. În porţiunea superioară a peretelui, fisura centrală se lărgeşte, devenind un jgheab spălat, blocat de surplombe şi punctat de mici grote. Pentru depăşirea acestora se cere timp şi foarte mult material.
De aceea, evităm obstacolele menţionate, angajându-ne în a opta l.c. într-o escaladă dirijată oblic către dreapta, pe o faţă friabilă. Porţiunea superioară a pasajului are două lespezi înalte, printre care ramonând reuşim să ajungem deasupra. Câteva trepte de piatră eşalonate în continuare le parcurgem cu uşurinţă, executând regruparea către stânga, într-o zonă cu roca de culoare căramizie.
A noua l.c. o putem considera din punct de vedere tehnic sfârşitul escaladei. Pe cei 40 m ai pasajului, panta îşi pierde treptat din înclinaţie, căţărarea fiind elementară. Regruparea o facem într-un vâlcel înierbat şi acoperit de jnepeni.
Din dreptul jnepenilor, escalada celor 80 m ce-i mai avem de parcurs până pe Creasta Sudică se efectuează fără asigurare.
Escalada primei l.c. începe din Brâul Roşu, la 1750 m alt. Iniţial atacăm o fisură uşor înierbată, căţărându-ne către o surplombă ce se evidenţiază din perete, la circa 15 m mai sus. De sub tavanul acesteia traversăm către stânga, evitând proeminenţa; apoi, pe linia de cea mai mare pantă, înaintăm, ajungînd pe un brâu înierbat. Regruparea o executăm în dreapta, lîngă un molid crescut în perete.
Printr-o traversare către stânga şi apoi în diagonală de-a lungul peretelui cu rocă friabilă, căutăm în a doua l.c. cele mai avantajoase puncte de trecere spre fisura centrală. Porţiunile surplombate, întâlnite frecvent, le depăşim cu pitoane fixate de noi şi recuperate de secund. Regruparea o executăm sub fisura centrală, conturată deasupra noastră către stânga.
Ţinta finală a celei de-a treia l.c. este atingerea fisurii menţionate mai sus. Roca friabilă, înaintarea cu frecvente schimbări de direcţie pe deasupra surplombelor ieşite din perete şi lipsa completă a pitoanelor fac din această porţiune unul din pasajele delicate ale traseului. Pe o platformă incomodă din interiorul fisurii centrale ne regrupăm.
Urmînd linia fisurii ce are aspectul unui scoc, în a patra l.c. depăşim cu ajutorul câtorva pitoane suplimentare problemele ivite pe parcurs. Într-o grotă de mici dimensiuni, întâlnită după 30 m, executăm regruparea.
A cincea l.c. constituie punctul cel mai dificil al traseului. Din cauza peretelui spălat ce surplombează deasupra, ne angajăm într-o escaladă complicată pe faţa din dreapta. Lipsa fisurilor şi proeminenţa uşoară a pasajului cer o încordare fizică şi morală deosebită. Platforma de regrupare o întâlnim la circa 40 m, într-o grotă, la care ajungem printr-o traversare către stânga.
Deasupra punctului de regrupare se conturează un horn deschis, blocat de o surplombă inaccesibilă. În a şasea l.c. ocolim obstacolul menţionat prin dreapta, revenind deasupra lui în fisura centrală, pe care o urmăm, regrupându-ne în următoarea grotă.
Ca şi precedenta, a şaptea l.c. comportă din nou o traversare către dreapta, cu revenire după 25 m la stânga pe linia traseului, iar ceva mai sus întâlnim a treia grotă, în care ne regrupăm. În porţiunea superioară a peretelui, fisura centrală se lărgeşte, devenind un jgheab spălat, blocat de surplombe şi punctat de mici grote. Pentru depăşirea acestora se cere timp şi foarte mult material.
De aceea, evităm obstacolele menţionate, angajându-ne în a opta l.c. într-o escaladă dirijată oblic către dreapta, pe o faţă friabilă. Porţiunea superioară a pasajului are două lespezi înalte, printre care ramonând reuşim să ajungem deasupra. Câteva trepte de piatră eşalonate în continuare le parcurgem cu uşurinţă, executând regruparea către stânga, într-o zonă cu roca de culoare căramizie.
A noua l.c. o putem considera din punct de vedere tehnic sfârşitul escaladei. Pe cei 40 m ai pasajului, panta îşi pierde treptat din înclinaţie, căţărarea fiind elementară. Regruparea o facem într-un vâlcel înierbat şi acoperit de jnepeni.
Din dreptul jnepenilor, escalada celor 80 m ce-i mai avem de parcurs până pe Creasta Sudică se efectuează fără asigurare.
Surse
Piatra Craiului Turism-Alpinism - Emilian Cristea, Editura Sport-Turism, București, 1984, pag. 286, 295-296
Walter Kargel
Walter Kargel
Wishlist
Cățărători care doresc să parcurgă traseul Traseul Central din Peretele Piscului Rece
Se încarcă...