Fisura Cenuşie

LC1 - Porneşte pe o succesiune de diedre cu prima asigurare destul de sus, urcîndu-se doar pînă la al doilea piton. ATENŢIE! De la al doilea piton NU se continuă în sus pe diedru, cu toată linia de pitoane existentă mai sus, ci se începe o traversare spre dreapta de vreo 10-12 m. Imediat după prima burtă pe care trebuie s-o traversăm orizontal se află un piton de asigurare. De aici mai sunt cam 5-7 m de traversat spre dreapta şi puţin în sus pînă în prima regrupare ce se află fix sub fisura din lungimea a doua. Iniţial dăm peste 2 pitoane foarte proaste, unul bătut într-o zonă friabilă, iar altul bătut după o placă mică ce stă să se rupă şi care, ciocănită, suna foarte sec. La 2 m mai la dreapta de aceste 2 pitoane şi puţin mai sus sunt alte 2 pitoane consolidate cu o cordelină. Aici se regrupează, stînd atîrnaţi în ham.

LC2 - Porneşte în sus pe o fisură tăricică, puţin înclinată spre stînga cu suficient de multe asigurări. Estimez că pasajul ar avea gradul 7, oricum sigur peste 6plus. La ieşirea din aceasta sunt 2 pitoane problematice. Unul nu e foarte solid, iar cel de-al doilea, aflat ceva mai la dreapta, se mişcă în toate direcţiile. De scos nu am reuşit să-l scot, dar nici măcar de moral nu prea poţi să-l foloseşti. Puţin mai sus am montat un friend scăpînd astfel de emoţia pitonului săltăreţ.

La cîţiva metri mai sus de fisură se află regruparea, cam incomodă pentru noi trei aşa că de aici am preferat să mai urc cîţiva metri apoi am traversat stînga ajungînd la o regrupare foarte comodă şi solidă, consolidată cu cordelină şi avînd o za rapidă, aflată pe o prispă înierbată.

LC3 - Se pleacă din regrupare spre stînga vreo 3 m apoi se urcă un mic diedru nesigurat. După ce am urcat puţin am reuşit să asigur cu un anou după un bolovan încastrat în diedru. Deasupra acestui pas se prinde spre dreapta o rampă înierbată. La capătul ei se urcă un prag şi se ajunge la o regrupare intermediară, dar nu prea confortabilă pentru 3 persoane.

De aici, din ce am citit pe net, sunt două variante de continuare, respectiv două hornuri. Cel aflat imediat deasupra regrupării şi la capătul căruia se observă un mare jneapăn, şi un altul aflat ceva mai la dreapta.

Pentru ca prima asigurare de pe primul horn mi se părea a fi cam sus am optat pentru hornul din dreapta. Asigurările sunt puţin mai rare, dar paşii nu sunt dificili, însă oboseala şi lipsa de chef mi-au cam anulat orice plăcere de a urca. Am ajuns într-un final la capătul hornului unde, trecînd de nişte jnepeni şi un brăduţ, am dat de 2 pitoane. De aici mai urmează un urcuş vertical, de vreo 5-7 m, relativ uşor, dar pentru că nu mai aveam coardă am rămas la cele 2 pitoane.