Sistem de gradație


Climbromania

CLIMBROMANIA

Muchia Zăganului

Traseu clasic, 3B, 6a, 5 LC
Sumar
Pitoane
Creastă
Fantastic
Imagini și topo
Sursă: Mihai Dăiţoiu
Sursă: Cristi Popescu
Rating
Stâncă
Calitate asigurări
Număr asigurări
Frecventat
Priveliște
Dificultate
Grad clasic3B
Număr lungimi5
Conversie grade
SistemImpusRotpunkt
UIAA6+
Fr6a
BritHVS
YDS5.10a
Premieră și reparații
Descriere
LC1 - Pleacă vertical pentru ca după vreo 8m să facă un mic traverseu spre dreapta, de vreo 3m, apoi vertical peste o placă cu un pas mai tehnic care este de fapt şi cel care dă gradul traseului, adică un 6plus. De aici se urcă vertical pînă în regrupare urmînd muchia. Regrupare se află în partea stîngă a unui mic ţanc şi este marcată cu vopsea roşie (R1). Lungimea are 48m şi pas de 6plus.

LC2 - Se coboară în spatele ţancului apoi se urcă pe o faţă căzută vreo 8-10m apoi se traversează stînga intrîndu-se pe un jgheab cu trepte mari şi vegetaţie. Se urcă pe acesta urmînd linia pitoanelor apoi, ghidaţi de o săgeată roşie, se iese în creastă unde se regrupează cam incomod. Lungima are 38m şi maxim gradul 6 la traversarea pe faţa căzută.

LC3 - Urmăreşte linia crestei, cu mici abateri stînga-dreapta, terminîndu-se după 40m la o regrupare aflată lîngă un arbust. Pe dreapta avem un scoc apoi o altă muchie care nu face parte din traseu. Gradul lungimii nu depăşeste 5plus.

LC4 - Urcă vertical pe muchia din stînga a unui scoc cu cîţiva copăcei după care se trece pe partea stîngă a acesteia. Se urcă pînă cînd găsim un piton bătut pe peretele din dreapta, ceva mai sus. Aici avem 2 variante. Fie urcăm în creastă și continuăm pe aceasta încă vreo 8m pînă în regrupare, fie continuăm pe sub creastă ajungînd în regrupare tot după vreo 8m. Aici e bine să avem cel puţin un anou foarte lung căci regruparea este situată pe muchie la vreo 4m deasupra unui prag ceva mai confortabil. Lungimea are 40m şi cel mult gradul 5plus.

LC5 - Pleacă vertical urmînd muchia crestei, căţărarea devenind mai mult un mers, gradul scăzînd spre un cel mult 4. Pe aici Angi, care a mers cap, nu a pus nici o asigurare căci ori nu a găsit, ori nu sunt pitoane. Şi oricum, nu prea e nevoie. După vreo 45m ajungem pe un mic tăpşan unde dăm de 2 pitoane, probabil o veche regrupare. Dar, cu corzi mai lungi, putem continuă pînă în pădure unde regrupăm la un copac. Lungimea pînă în pădure are 55m şi grad de 4.
Retragere
Ajunşi în pădure urmăm spre dreapta un marcaj care ne conduce spre vîlcelul din dreapta Muchiei Zăganului, cum privim de la baza acesteia. Atenţie, nu se coboară pe primul vîlcel întîlnit, ci se caută cu atenţie marcajul care la un moment dat pare că se pierde. Acesta ne conduce spre o poieniţă unde, pe un bolovan, e desenată cu vopsea roşie o săgeată ce ne indică spre dreapta intrarea pe vîlcel. Urmăm poteca, marcată şi ea, ajungînd la baza traseului.
Wishlist

Cățărători care doresc să parcurgă traseul Muchia Zăganului

Se încarcă...

Comentarii
Ai vreo informație utilă? Comentează!

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

© 2024 ClimbRomania. Toate drepturile rezervate.